Ati vorbit, in scrisoarea dvs. deschisa adresata ministrului Sanatatii, despre "parteneriatul medic-pacient, factor care determina o buna practica medicala". Eu spre exemplu, ca si pacient, nu m-am simtit niciodata membru al acestui parteneriat. Cum introducem medicul roman in acest parteneriat?
As vrea sa pot sa fiu in stare sa dau un raspuns scurt la o asemenea intrebare. Din pacate, nu pot sa raspund decat prin doua .. contra-intrebari: 1) de unde provine disponibilitatea acestui parteneriat in sistemul privat? 2) de ce lipseste, in medicina publica (ma refer in ansamblu), disponibilitatea comunicarii intre cei doi parteneri? Faptul ca exista anumiti medici care comunica serios cu pacientii lor depinde de factura lor umana si de disponibilitatea lor de a purta un dialog, in general. Faptul ca exista pacienti care solicita explicatii pertinente tine tot de niste caracteristici individuale. Problema, din acest punct de vedere, este sa restabilim "puntile de comunicare" la nivel sistemic. Aici, un rol de prim ordin il are Colegiul Medicilor, care, in tari civilizate, are o prezenta cu mult mai activa in viata publica, organizand conferinte, explicand care este orizontul de asteptare rational in problemele medicale - facand ceea ce pe vremuri se numea educatie sanitara. In alta ordine de idei, acelasi Colegiu ar trebui sa impuna medicilor o anumita politica de comunicare.
Pe de alta parte, insa, cum sa pretinzi o comunicare serioasa, din moment ce un medic roman trebuie sa efectueze de cel putin doua ori mai multe consultatii zilnice decat un coleg din alta tara? Norma de consultatii oncologice in Spania, de pilda, este de 8 consultatii pe zi. La noi, norma oficiala este de 20 de consultatii pe zi, ajungandu-se frecvent, insa, la peste 30 de consultatii. In atari conditii, este explicabil ca medicul se concentreaza, mai ales, pe partea de indicatie medicala exclusiva, "poruncitoare" chiar, sarind peste componenta de comunicare pe care, pacientul simte nevoia s-o primeasca. Un alt exemplu: ecografiile - in spitalul in care lucrez, un ecografist ajunge sa faca peste 100 de ecografii zilnic, cand normele internationale sunt situate sub 40 de examinari. De aici, sanse mai ridicate de eroare, comunicare cu mult mai scazuta si nervozitate de ambele parti.
In primul rand, deci, ar trebui normata, rational, activitatea medicala zilnica. Medicul ar avea mai mult timp pentru partea umana, de comunicare, si nu s-ar mai simti de parca ar practica o medicina de front.
Cred, insa, ca si in aceste conditii dificile, comunicarea minimala pornita din partea medcului, ar dezamorsa o gramada dintre problemele de care se plang pacientii.
Dar pacientul? Cum il facem pe el sa intre in acest parteneriat?
Ar trebui ca pacientul sa fie introdus in ecuatie de Colegiul Medicilor, in primul rand. Potentialul pacient trebuie sa fie "bagat in seama" dinainte de a se imbolnavi. El trebuie sa fie constient ca exista un for, for care nicaieri nu este Ministerul Sanatatii, care for se ocupa de soarta lui. Sunt colegii ale medicilor care afirma deschis ca ele sunt "garantele securitatii pacientului".
Pe de alta parte, pacientul roman traieste adeseori cu senzatia ca problema lui este cea mai importanta si ca trebuie rezolvata pe loc. Totodata, pacientul roman a fost invatat sistematic ca sanatatea este un dat de la sine inteles, care dat nu costa nici un ban. Din nefericire, nu este asa, iar responsabilizarea sa prin coplata, il face sa fie mult mai parcimonios in cerintele sale, pe langa faptul ca il obisnuieste cu ideea ca trebuie sa respecte anumite indicatii medicale. Un exemplu: in Germania, urmarirea gravidei nu le costa pe paciente nici un ban. Dar, daca o gravida nu se prezinta la controalele periodice conform programului, Casele de Asigurari le obliga la suportarea cheltuielilor consultatiilor ulterioare, ba chiar si a nasterii. Cu alte cuvinte, pacientul este facut partas la deciziile care il privesc, dar este totodata responsabilizat prin sanctiuni financiare.
Convingeti-ma, va rog, sa nu mai dau spaga in spital. Ce argumente imi oferiti ca sa renunt la acest obicei?
Asta e o intrebare teribila! Nici noi nu vrem spaga - sau, ma rog, multi dintre noi nu ne-o dorim. Convingeti statul roman sa-si plateasca medicii, nu la nivelul colegilor din Occident, ca nu suntem absurzi - tara noastra nu are resursele financiare pentru o plata similara - convingeti statul roman sa-si plateasca medicii conform cu recomandarile UE in acest sens. Convingeti statul roman sa lase banii pe care dumneavoastra ii platiti pentru sanatate, sa ajunga la sanatate, si nu unde are interes Ministerul de Finante. Poate ca atunci nu veti mai vedea mizerie in spital, poate ca atunci nu se va mai ivi discrepanta ingrozitoare dintre resursele banale (cearsafuri curate, medicamente, seringi, manusi si perfuzoare) si necesarul cu mult mai mare al acestora. Ori de cate ori exista o criza de resurse, va surveni o competitie pentru obtinerea acestora. Orice competitie din acest punct de vedere deschide usa spagilor, mai mici, sau mai mari.
Indiferent de situatie, insa, nici eu si nici multi dintre colegii mei nu suntem de acord cu conditionarea actului medical.
Ca si consumator de servicii medicale in Romania (unde sunt contribuabil), cea mai eficienta metoda de a primi cea mai buna ingrijire medicala in spital este sa ofer mita. Si va pot asigura ca acest sistem (oferirea de bani medicilor din spitale) este mult mai eficient decat unele sisteme medicale occidentale (Canada, spre exemplu). Acolo totul e de o curatenie impecabila, nu exista coruptie, exista competenta, insa astept luni de zile pentru o operatie. Aici, in Romania , pentru aceeasi operatie, dau o mita foarte dureroasa, dar operatia e realizata urgent, si competent. Unde e problema sistemului medical romanesc atunci? Pare sa functioneze bine...
Intamplator, sunt familiarizat cu problemele sistemului medical canadian. Listele de asteptare, insa, nu functioneaza doar in Canada. Norvegia, Marea Britanie, Olanda - sunt exemple mult mai apropiate de noi in care exista aceeasi problema: liste de asteptare prea lungi. Intrebarea anterioara mi-a permis sa explic discrepanta dintre resursele si necesarul de sanatate. Poate ca ar trebui oficializata mita, pe care am ajunge s-o denumim coplata? Macar asa, parte din banii respectivi ar ajunge sa fie taxabili.
referitor la mita cred ca si medici si pacienti sunt la fel de vinovati: dau ceva pentru a primi mult mai mult decat li se cuvine,fac afaceri cu banul public.
Numai prin eradicarea coruptiei,transparenta,constrangeri pentru respectul legii se poate face ceva in Sanatate.