Metroul bucurestean, prieten sau dusman?

Aproape jumatate din garniturile de metrou sunt din generatia veche, adica au fost produse la inceputul anilor 1980. Aglomeratia din traficul suprateran obliga bucurestenii sa circule cu metroul, iar in ultima vreme tot mai multe garnituri se defecteaza in timp ce sunt pline cu calatori. Aceleasi garnituri sunt verificate periodic, deci in momentul producerii incidentelor erau in perfecta stare de functionare, anunta Curentul.

Conducerea Inspectoratului General al Politiei a decis sa scoata in strada, cu ocazia summitului NATO, doar cadrele cu aspect fizic "corespunzator". La Sibiu, 23 din cei 52 de agenti de politie rutiera au fost selectionati pentru a fi detasati la Bucuresti pe criterii printre care s-au strecurat prevederi fara nici o legatura cu pregatirea profesionala, noteaza Gandul.

Nu numai Mircea Geoana este "victima" cresterii tarifelor la chiriile RA-APPS, operata de guvernul Tariceanu de la 1 martie 2008. Si presedintele de onoare al PSD a fost instiintat de Regie ca urmeaza sa scoata din buzunar aproape de zece ori mai multi bani pentru chiria pe care o plateste lunar pentru curtea casei sale din Str. Moliere nr. 3-5. Insa Ion Iliescu refuza sa dea aproximativ 1.000 de euro pentru bucatica de curte de 400 mp pe care o foloseste.

Statul va despagubi mai multi oameni de afaceri de notorietate care detin terenuri in zona viitoarei autostrazi Bucuresti - Ploiesti, informeaza Adevarul. Printre expropriatii "de lux" pentru care guvernul urmeaza a aloca 7,4 milioane RON se numara fiica lui Dumitru Bucsaru, intreprinzatorul George Prelea, afaceristul Robert Negoita, dar si primarul comunei Stefanestii de Jos.

Miliardarul Fathi Taher ignora cu buna stiinta justitia romana, refuzand de ani buni sa puna in aplicare o hotarare de guvern si o decizie definitiva, irevocabila si executorie a Curtii Supreme de Casatie si Justitie. Miza: trei etaje din imobilul Griro, din Bucuresti, in suprafata de peste 1.000 de metri patrati, si terenul afferent, consemneaza Jurnalul National.

Procurorul General si seful DNA isi transmit ilegal, unul altuia, dosare penale, fara ca acestea sa fie inregistrate cand ies si cand intra la institutiile pe care le conduc, relateaza Ziua. Dezvaluirea a fost facuta, din greseala, de seful Sectiei I a DNA, Lucian Papici.

Pierderile cauzate de criza sectorului financiar mondial vor insuma 1.200 de miliarde de dolari (764 de miliarde de euro), bancile si institutiile financiare de pe Wall Street avand cel mai mult de suferit, conform unui raport al bancii americane de investitii Goldman Sachs, titreaza Ziarul Financiar.

Capitala are nevoie de investitii de un miliard de euro pentru dezvoltarea retelelor electrice, in urmatorii 4-5 ani, din cauza consumului in crestere, generat de expansiunea sectorului imobiliar, a declarat, ieri, directorul tehnic al Electrica, Serban Tudor, la un seminar pe tema "Probleme actuale ale retelelor electrice de distributie din Romania", preluat de Curierul National.

Presedintele PSD, Mircea Geoana, a declarat, ieri, ca Guvernul i-a marit de 15 ori chiria pentru locuinta RAAPPS pe care o foloseste. 'Este un act de santaj si intimidare', spune liderul PSD, citat de Libertatea.
Publicat Joi, 27 Martie 2008 - 08:41
Cuvinte cheie: metrou, politist, RAAPPS, despagubire, DNA, pierderi, Taher, retea electrica, geoana | Afisari: 65,535
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.
Cardul de credit este un produs bancar ce permite posesorului sa beneficieze de o linie de credit, care poate fi folosita oricand si in orice scop.
toate analizele
 
Curs valutar: Miercuri, 23 August
EURO = 4.5873 lei | DOLAR = 3.8951 lei
Vremea:
Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Store Hours