Bucurestiul, santier timp de doi ani





Capitala traficului infernal, titreaza Romania Libera, explicand ca bucurestenii vor avea de indurat doi ani de cosmar pentru ca majoritatea strazilor din Capitala au intrat in lucrari de modernizare sau reabilitare. Acesta este pretul ce trebuie platit de bucuresteni pentru a avea o infrastructura pe care sa se circule in conditii bune, a adaugat Romania Libera.

NATO pune la zid Armata Romana, scrie Adevarul. Un raport pentru analiza apararii din cadrul Pactului Nord-Atlantic arata ca Romania investeste in proiecte militare neprioritare pentru NATO, are o contributie modesta la operatiunile aeriene si navale ale Aliantei si nu indeplineste baremul minim de forte terestre ce pot fi sustinute in misiunile internationale. Raportul NATO arata ca tara noastra "nu va putea pune la dispozitia Aliantei capabilitatile solicitate pe termen mediu si se confrunta cu dificultati in finantarea procesului de sprijin de lupta si sprijin logistic".

Blocaj la uninominal, scrie Cotidianul. Astfel, senatorii si deputatii din comisia pentru elaborarea legislatiei electorale nu au putut discuta ieri principiile de baza ale legii alegerilor parlamentare in baza votului uninominal intrucat deputatul PSD Anghel Stanciu, membru in comisie, s-a opus discutarii proiectului Pro Democratia care este sustinut de principalele formatiuni din Parlament: PSD, PNL si PD. Deputatul a solicitat sa fie discutate toate proiectele depuse in Parlamane pe aceasta tema - aproximativ 20.

Macovei - consilier anticoruptie in Macedonia, scrie Gandul, relatand ca fostul ministru roman al Justitiei Monica Macovei a fost numit consilier pe probleme de combatere a coruptiei al premierului macedonean Nikola Gruevski. Guvernul de la Skopje considera ca activitatile lui Macovei legate de lupta impotriva coruptiei si reformele judiciare au fost esentiale in aderarea Romaniei la UE, la 1 ianuarie 2007.

Evenimentul Zilei scrie ca 200.000 de iPhone in buzunarele americanilor au blocat reteaua celui mai mare operator de telecomunicatii din SUA, AT&T. Reprezentantii Apple si AT&T au recunoscut ca au primit deja plangeri din partea clientilor care nu si-au putut activa telefonul. "Asteptarile sunt mari si vor fi foarte greu de satisfacut", a declarat Roger Kay, presedintele Endpoint Technologies, citat in Evenimentul Zilei.

Jurnalul National relateaza istoria secreta a Parcului Bordei, reporterii cotidianului descoperind ca terenul pe care se afla acum Parcul Bordei a fost cumparat de Primaria Capitalei in urma cu 74 de ani de la Banca Marmorosch cu 16 milioane de lei. Suma reprezenta la vremea respectiva 110.000 de dolari, iar pentru a face o comparatie, cu cateva sute de dolari putea fi achizitionata o masina de lux, adauga publicatia.
Publicat Marti, 3 Iulie 2007 - 08:08
Cuvinte cheie: constructii, macovei, nato, uninominal, iphone | Afisari: 65,535
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.
Cardul de credit este un produs bancar ce permite posesorului sa beneficieze de o linie de credit, care poate fi folosita oricand si in orice scop.
toate analizele
 
Curs valutar: Sambata, 19 August
EURO = 4.5883 lei | DOLAR = 3.9066 lei
Vremea:
Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Store Hours