Criza ii trimite pe romani la sate; Sistemul judiciar, atacat de un virus devastator; Acordul cu FMI, tratative grele in plina criza

Criza ii trimite pe romani la sate."Loviti de probleme financiare si credite bancare, tot mai multi romani incep sa ia in calcul varianta mutarii la tara si a deschiderii unei mici afaceri de familie. La peste 30 de ani de la momentul in care Nicolae Ceausescu initia proiectul intitulat "Sistematizarea" si sute de mii de tarani erau trimisi fortat la orase sa puna umarul la "dezvoltarea sociala multilaterala" a tarii, o parte a urmasilor acestora se gandesc sa se intoarca la lucrul pamantului, avand la doi pasi spectrul amenintator al crizei economice. Loviti de lipsuri, impovarati de credite bancare ori cu afaceri prabusite, unii romani de la oras s-ar putea indrepta, in perioada care urmeaza, spre sate. Cei care se decid deja sa investeasca in afaceri si gospodarii in mediul rural in plina criza financiara par sa fie convinsi ca asta ar fi o solutie de supravietuire. Dovada o fac cativa tineri romani care nu s-au lasat descurajati de tulburarile economice anuntate si au decis sa-si mute viata la tara si sa investeasca la sat, cu finantari europene.Sociologii numesc fenomenul prin care romanii s-ar putea in toar ce la sat "retragere la economia de supravietuire" si o consi dera una dintre consecintele di rec te care vor urma cresterii so majului sau a diminuarii salariilor. "Adica sa-ti iei bucatica ta de pamant si sa incerci sa traiesti din ce produci de pe ea", detaliaza Catalin Zamfir, directorul Institutului de Cercetare a Calitatii Vietii", scrie Evenimentul Zilei.

Accidentele usoare, rezolvate intre soferi de la 1 iulie. "Formularul de constatare amiabila de accident se inmaneaza concomitent cu polita de asigurare obligatorie. Daca nu s-a ridicat la acel moment, se poate solicita si mai tarziu.Constatul amiabil cu privire la politele obligatorii de asigurare pentru raspunderea civila auto (RCA) va intra in vigoare la 1 iulie, dupa incheierea, la finalul lui martie, a unui protocol de colaborare intre asiguratorii ce practica asigurari auto, a spus presedintele CSA, Angela Toncescu. "Pana la sfarsitul acestei luni, societatile de asigurare vor avea protocolul de colaborare incheiat", a declarat Toncescu, care a adaugat ca, dupa semnarea acestui protocol, constatul amiabil va fi pus in practica.Constatarea amiabila pentru accidentele rutiere usoare presupune ca soferii implicati in avarierea masinilor sa-si rezolve problemele legate de daune prin intelegere reciproca si prin intermediul societatilor de asigurare unde au incheiat polite. Formularul de constatare amiabila de accident se inmaneaza concomitent cu polita de asigurare obligatorie. Daca nu s-a ridicat la acel moment, se poate solicita si mai tarziu", scrie Cotidianul.

Sistemul judiciar, atacat de un virus devastator. "Institutiile romanesti din domeniile politiei si penitenciarelor au cazut victime ale atacului informatic de tip Conficker-Downadup deoarece nu s-au folosit de sistemul de aparare pus la dispozitie de Microsoft Corporation inca din octombrie 2008, ne-a declarat Paula Apreotesei, purtatorul de cuvant al Microsoft Romania. "Noi am transmis avertizarile tuturor utilizatorilor. Au fost afectati doar cei care nu au pus la punct sistemul de aparare si nu l-au folosit", sustine Apreotesei.Atacul informatic a fost recunoscut oficial de catre Ministerul Justitiei si  Administratia Nationala a Penitenciarelor. Politia a sustinut insa ca a depistat virusul inca din  luna ianuarie si a pus rapid in aplicare sistemul de protectie, asa ca nu ar fi existat consecinte. De asemenea, oficialii au recunoscut  unele "probleme de trafic informatic" fara consecinte in bazele de date la Curtea de Apel Bucuresti,  la Tribunalul Bucuresti, la Politia Capitalei, la Inspectoratul General al Politiei Romane, la penitenciarele Gherla si Aiud. Cea mai afectata institutie ar fi Penitenciarul Rahova, unde acum a fost stopata actiunea virusului, dar unde inca se mai lucreaza la reconfigurarea sistemului si la verificarea bazei de date prin confruntarea cu registrele scrise", scrie Romania Libera.

Acordul cu FMI, tratative grele in plina criza. "In plina criza, Romania negociaza un pachet de finantare externa de circa 19 miliarde de euro, care depinde de incheierea celui de-al 11-lea acord cu FMI. Negocierile incep azi si se anunta dure. Potrivit Mediafax, varianta actuala a Bucurestiului este de a solicita mai mult de la Fond, 12 miliarde de euro, si mai putin de la CE, 7 miliarde de euro. Suma totala este aproape de estimarile initiale din cel mai pesimist scenariu avansat de analisti si de presa, de 20 de miliarde. Potrivit unor surse guvernamentale, negocierile cu Comisia Europeana vor dura aproximativ doua saptamani, iar cele cu reprezentantii FMI care vor sosi astazi la Bucuresti, circa zece zile.Motivul pentru care Romania are nevoie de asistenta financiara externa este acoperirea unui gol de finantare, estimat la 25,6 miliarde de euro, pentru anul 2009. Din aceasta suma, datoria publica externa este mica, cifrandu-se la doar 1,6 miliarde de euro. Datoria privata, adica a firmelor din Romania catre institutii financiare de afara, a fost estimata de presedintele Basescu si de BNR la 24 de miliarde. Din aceasta suma, circa 10 miliarde reprezinta linii de credit ale bancilor-mama straine catre filialele din Romania care aveau scadenta in acest an. Dupa mai multe avertismente referitoare la incetarea finantarilor bancilor-mama catre Romania, mai multe institutii bancare straine au anuntat ca vor refinanta, in 2009, cel putin 90% din aceste credite", titreaza Cotidianul.

Spionajul ucrainean in Romania, dictat de Rusia. "Informatiile obtinute de bulgarul Petar Zikulov erau destinate Rusiei, iar declansarea scandalului dintre Kiev si Bucuresti ar fi fost hotarata la Moscova, scrie presa de la Kiev.Autoritatile ruse au decis sa-si sacrifice reteaua romaneasca de spionaj, insa au stabilit, cu ocazia vizitei la Moscova a sefului diplomatiei romane, ca pierderile sa fie compensate de compromiterea relatiilor Ucrainei cu NATO si UE, scrie revista ucraineana "Stolicinie Novosti", citata de NewsIn. Astfel, atasatul militar ucrainean la Bucuresti, Serghei Ilnitki, si secretarul acestuia au fost deconspirati drept oameni de legatura ai spionajului rus si expulzati din Romania. Decizia Moscovei ar fi fost luata dupa ce un scandal de spionaj in favoarea Rusiei, petrecut in Estonia, a trezit temeri privind verificari amanuntite ale NATO si in alte state.Informatia potrivit careia diplomatii ucraineni spionau in favoarea Rusiei a fost oferita si de surse din Consiliul pentru Securitate si Aparare al Ucrainei, citate, ieri, de cotidianul "Segodnia". Aceleasi surse arata ca, daca romanii vor convinge NATO ca diplomatii ucraineni au fost cutiile postale ale spionajului rus, atunci ar putea urma expulzarea atasatilor militari ucraineni la Bruxelles, Paris si Berlin. Publicatia mai scrie ca atasatul militar al Romaniei la Kiev, Radu Filip, si secretarul II la Consulatul de la Cernauti, Iustinian Focsa, au fost expulzati deja din Ucraina, in replica la gestul similar al autoritatilor romane. Tot ieri, publicatia bulgara "Standart" informa ca Petar Zikulov spiona, in favoarea Rusiei, bazele NATO din Bulgaria si era urmarit, din 2008, de contraspionajul bulgar", scrie Cotidianul.

Steaua strica fotbalistii. "Lipsa unui management si a unui plan de achizitii bune a adus Steaua intr-o situatie cel putin jenanta in clasament. Cele trei participari consecutive ale Stelei in Liga Campionilor ar fi trebuit sa ajute enorm clubul din Ghencea. Steaua a devenit insa o trupa de pluton, cu sanse reale de a rata Europa. "Nu vreau sa cobesc, dar nu vad bine Steaua". Declaratia ii apartine lui Mihai Stoica, fostul manager al Stelei, facuta in fata Manastirii Casin, din Bucuresti, la conferinta de presa ad-hoc.De fapt, decaderea Stelei, care este evidenta, a fost prevazuta de mai multi oameni din fotbal. Rechemat ca solutie de avarie in decembrie, dupa ce l-a demis prin telefon pe Dorinel Munteanu, Marius Lacatus a trebuit sa se descurce pentru acest retur cu aceeasi echipa care a dat rateuri in tur. "Nu mai dau nici un ban! Multumeste-te cu ce ai", i-a replicat Gigi lui Lacatus, in momentul in care acesta a cerut intariri. "Eu am vrut sa mai aduc jucatori, dar mi s-a spus ca, deocamdata, acest lucru nu este posibil", a declarat antrenorul Stelei. Supararea patronului, care a decis sa inchida robinetul cu bani, este explicabila. Pentru echipa care acum este pe locul sase s-au cheltuit extrem de multi bani. Managementul dezastruos a facut insa ca jumatate din jucatorii ce fac parte din prima  echipa sa fie cumparati haotic. Sase fotbalisti sunt folositi pe posturi pe care ei nu le pot acoperi. Altii sunt accidentati sau nu au fost folositi, cum sunt Emeghara, Plesan sau Rada, iar ceilalti sunt foarte slabi", scrie Adevarul.

Legenda Santana vine la Bucuresti. "Celebrul chitarist, in varsta de 61 de ani, va canta pentru prima data in Romania, pe 4 iulie, la B'Estfest. Informatiile aparute saptamana trecuta au fost confirmate oficial de organizatorul festivalului B'Estfest, compania Emagic Entertainment. Chiar daca anul se afla abia la inceput, doua nume de top ale scenei internationale au fost confirmate in oferta concertistica a acestei veri: Madonna si Carlos Santana. In timp ce Regina Pop va sustine un concert in Parcul Izvor, chitaristul american de origine mexicana va fi unul dintre headlinerii festivalului B'Estfest, eveniment care va avea loc la Bucuresti (Romexpo), in perioada 1-5 iulie. Artistul este capul de afis al zilei de 4 iulie, cand pe scena festivalului vor mai urca The Charlatans si The Ting Tings. Biletele pentru fiecare zi de festival costa intre 100 si 150 de lei, iar abonamentele pentru trei zile (2, 3 si 4 iulie) sunt disponibile la pretul de 270 de lei. Biletele si abonamentele pot fi achizitionate pe www.myticket.ro si din reteaua Diverta", informeaza Adevarul.

Publicat Miercuri, 11 Martie 2009 - 08:24
Cuvinte cheie: criza, viata la tara, sistem juduciar, virus, FMI, accidente usoare, constatare amiabila, spionaj, Rusia, Steaua, Santana | Afisari: 65,535
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.
Cardul de credit este un produs bancar ce permite posesorului sa beneficieze de o linie de credit, care poate fi folosita oricand si in orice scop.
toate analizele
 
Curs valutar: Vineri, 18 August
EURO = 4.5883 lei | DOLAR = 3.9066 lei
Vremea:
Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Store Hours