Elevii se intorc la scoala, profesorii la negocieri;Mamele vor primi intre 600 si 4.000 de lei indemnizatie;Ucraina ne fura la gaze;Cele mai asteptate concerte si filme autohtone in 2009

Elevii se intorc la scoala, profesorii la negocieri. "Daca pe elevi ii asteapta o perioada mai relaxata, cu medii de incheiat, profesorii se intorc la negocieri si, in caz de esec, la noi proteste.De astazi, elevii revin in banci pentru ultima suta de metri a primului semestru, iar profesorii se pregatesc pentru noi runde de negocieri, de data aceasta cu un nou partener, guvernul Boc. Dupa ce 2008 s-a incheiat cu o greva profesorala suspendata de promisiunea guvernului „candidat“ de a aplica legea de marire, de la 1 octombrie, cu 50% a salariilor, 2009 debuteaza cu vechile nemultumiri plus altele noi. Acelasi guvern, care promitea atunci ca, daca va fi ales, va pune in aplicare legea de marire a salariilor inca din prima zi de mandat, in prima sedinta n-a scos o vorba despre marirea salariilor, insa a luat masuri care sa le inaspreasca viata profesorilor.„Masura de suspendare a celor aproximativ 145.000 de posturi vacante din administratie blocheaza descentralizarea sistemului educational. Fiecare scoala, devenind ordonator principal de credite, are nevoie de niste angajati, de contabili, de personal nedidactic. Ordonanta lui Boc blocheaza angajarea unor astfel de oameni“, explica Marius Nistor, liderul Federatiei Sindicale „Spiru Haret“. O alta masura, prin care guvernul Boc tintea pensionarii de lux de la Ministerul Apararii si Internelor, a ricosat tot in cadrele didactice: profesorii pensionari, care ocupa posturi de suplinitori, nu vor mai putea sa cumuleze mai multe norme, ci vor fi platiti cu ora.Este o masura pe care noul ministru al educatiei, Ecaterina Andronescu, intentioneaza sa o puna in aplicare incepand cu toamna acestui an. „Se doreste imbunatatirea calitatii sistemului educational, dar aceasta masura are efectul contrar. Se renunta la profesorii experimentati pentru a angaja proaspat absolventi de liceu care acum invata meserie“, se arata impotriva masurii Nistor. in scolile din Romania, mai mult de 35.000 de posturi sunt ocupate de suplinitori", titreaza Evenimentul Zilei.

Mamele vor primi intre 600 si 4.000 de lei indemnizatie. "Una dintre deciziile luate de noul guvern in penultima zi a anului se refera la indemnizatia pentru mame. Premierul Emil Boc a anuntat ca nici o mama care este angajata nu va primi mai putin de 8 milioane lei vechi, dar nu mai mult de 40 de milioane de lei vechi. Cele 8 milioane de lei vechi provin din indemnizatia mamei de 6 milioane, plus alocatia pentru copil de doua milioane lei vechi. „Aceasta indemnizatie pe care o platim de la bugetul public este efectul solidaritatii pe care societatea il are cu o categorie foarte importanta din punct de vedere social.De aceea am decis, pentru a elimina discrepantele si a realiza un efort de solidaritate in vremuri dificile, grele, sa o plafonam la maxim 40 de milioane de lei vechi, adica aproximativ o mie de euro”, a spus premierul, care a adaugat ca „legea noastra este una dintre cele mai generoase din Uniunea Europeana”, unde legislatia prevede 4, 6 sau maxim 8 luni cu o valoare intre 60 si 100% din indemnizatie.Emil Boc a invocat o estimare a Ministerului Finantelor, potrivit careia, prin plafonarea indemnizatiei, „ar fi vorba de o economie de aproximativ 600 de milioane lei, in jur de 150 de milioane de euro”. titreaza Cotidianul.

Ucraina ne fura la gaze. "Kievul ne-a inchis robinetul dupa ce Moscova le-a taiat ratia * Chiar daca avea contract comercial ferm pentru Romania, compania ucraineana Naftogaz "ne-a scazut presiunea" pentru a-si acoperi necesarul.Romania consuma, anual, 16-18 miliarde de metri cubi de gaze. Circa 12 miliarde mc sunt produse, in proportii aproximativ egale, de companiile autohtone Romgaz si Petrom, restul, zece milioane mc zilnic, fiind importat de la singurul furnizor extern, concernul rus Gazprom. Chiar incepand cu 1 ianuarie 2009, din cauza disputelor dintre Kiev si Moscova, Romania a inceput sa primeasca mai putine gaze.Romania nu are nicio problema legata de asigurarea gazelor naturale, a declarat, la sfarsitul saptamanii trecute, intr-o conferinta de presa, ministrul Economiei, Adriean Videanu, desi autoritatile romane au primit o atentionare de la Gazprom privind reducerea cu 32% a livrarilor de gaze importate pana la 11 ianuarie. "Nu avem niciun fel de probleme, chiar daca am primit comunicarea din partea dispeceratului balcanic al Gazprom legata de reducerea pana in data de 11 ianuarie, pe Isaccea (n.r. - punctul de intrare in tara al conductei de tranzit a gazelor rusesti, care iese pe la Negru Voda) cu 3,1 milioane mc de gaze, din 7,1 milioane mc. Avem atat rezerve de explo­atare, cat si inmagazinate", a mai spus Videanu, transmite Mediafax. Potrivit directorului dispe­ceratului de gaze din cadrul Transgaz, Marius Stroia, consumul de gaze in Romania era pana astazi (n.r. - cand majoritatea companiilor si institutiilor de stat reincep activitatea) de 58,5 milioane mc/zi, din care 33 milioane sunt din productia interna, acoperite de la Romgaz, Petrom si alte companii", titreaza Ziua.

Se anunta lupte grele intre PDL si PSD in Parlament. "Modificarea Constitutiei, Legea caselor nationalizate si dosarele Nastase si Mitrea sunt doar cateva dintre punctele care risca sa tensioneze in Parlament relatiile dintre PSD si PDL.Mai multe legi care se afla in dezbaterea parlamentara s-au transformat, in mandatul trecut, in adevarate subiecte de razboi mediatic si parlamentar intre PSD si PDL. Pozitiile celor doua partide au fost diametral opuse pe aceste puncte. Acum, cele doua partide se afla impreuna la guvernare si vor trebui sa gaseasca modalitati de a-si armoniza pozitiile. Deocamdata insa cele doua formatiuni nu au cazut de acord nici macar asupra modalitatii in care vor face aceasta armonizare.PDL sustine ca toate legile ar trebui trimise inapoi la Guvern pentru un nou punct de vedere pe care cele doua partide ar trebui sa-l respecte in Parlament.„Vom trimite toate legile la Guvern pentru un nou punct de vedere al noului Executiv. in functie de acest punct de vedere vom vota si noi in Parlament. Vom trimite inclusiv legile care se afla acum pe ordinea de zi. in prima sedinta de plen vom cere retrimiterea lor la comisii si de acolo la Guvern pentru un nou punct de vedere”, ne-a declarat Mircea Toader, liderul de grup al deputatilor PDL.Social democratii nu sunt insa de acord cu acest punct de vedere si spun ca negocierile ar trebui rezolvate in interiorul grupurilor parlamentare ale celor doua partide", scrie Cotidianul.

Israelul vrea sa arate cine e seful in Gaza. "Operatiunea  „Plumb Intarit” a intrat |in cea de-a doua faza. Dupa o saptamana de bombardamente, Israelul a declasat ofensiva terestra in Fasia Gaza. Paradoxal, conflictul inter-palestinian reprezinta una din cauze.Armata israeliana a anuntat ca operatiunea - prima de o asemenea anvergura lansata dupa retragerea din Fasia Gaza din 2005 - va dura „multe zile”, iar presedintia Consiliului de ministri a precizat ca aceasta are ca scop preluarea controlului asupra sectoarelor de unde sunt lansate atacuri cu rachete asupra Israelului.Conform ultimelor bilanturi, ofensiva, lansata la 27 decembrie, cu atacuri aeriene si maritime, s-a soldat cu moartea a cel putin 463 de palestinieni. in aceeasi perioada, cele circa 500 de rachete palestiniene lansate din Fasia Gaza s-au soldat cu moartea a patru persoane in Israel si ranirea altora 50.Dupa ce a obtinut o victorie confortabila la alegerile legislative din 2006, in fata rivalilor din organizatia Fatah, a presedintelui palestinian Mahmoud Abbas, Hamas si-a intarit considerabil influenta  in societatea palestiniana.In acelasi an, Hamasul s-a revoltat impotriva autoritatilor palestiniene (care erau sub controlul Fatahului) si, dupa lupte armate, au cucerit Fasia Gaza. in iunie 2007, Hamas l-a constrans pe presedintele Abbas sa renunte la controlul asupra Gaza, deschizand calea catre o confruntare directa cu Israelul", informeaza Adevarul.

Cele mai asteptate premiere autohtone din 2009. "Debutul in lungmetraj al lui Radu Jude, trei scurtmetraje de Cristian Mungiu si de Hanno Hoffer, al doilea lungmetraj de Corneliu Porumboiu si de Cristi Puiu. Cateva dintre cele mai asteptate premiere autohtone din 2009.Cea dintai premiera autohtona care va intra in cinematografele romanesti este lungmetrajul Ancai Damian, „intalniri incrucisate”, programat pentru finalul lui ianuarie, avandu-i in rolurile principale pe Andi Vasluianu, Mimi Branescu, Oxana Moravec si, nu in ultimul rand, pe Matti Ristinen. Filmul, nominalizat la Cottbus, a avut deja parte de o cronica pozitiva in „Variety”. il urmeaza (inca de la mijlocul lui februarie) o pelicula premiata - si pentru actrite, si pentru regizorul-scenarist - la Festivalul de la Salonic. Este vorba despre mult-asteptatul „Pescuit sportiv” de Adrian Sitaru, cu Ioana Flora, Maria Dinulescu si Adrian Titieni in rolurile principale. Coproductia romano-franceza se axeaza asupra destinului unui cuplu plecat la un picnic care da din greseala peste o prostituata care, in cursul a doar cateva ore, le intoarce viata pe dos pana in punctul care face imposibila intoarcerea la existenta obisnuita.in martie va fi randul ultimului film de Stere Gulea, in dubla calitate, de scenarist si regizor, „Weekend cu mama”; rolul principal ii revine Adelei Popescu", informeaza Cotidianul.

Tentatiile muzicale ale anului 2009. "Dupa un an in care scena muzicala a fost invadata de mari artisti internationali, 2009 se anunta la fel de bogat in concerte. Cele mai mari surprize se numesc Sting, De­peche Mode, Iggy Pop & The Stooges, James Blunt, dar nu sunt de ratat nici trupe ca Sepultura, Manowar, The Rasmus sau Nazareth.Piata show-urilor muzicale intra, in sfarsit, intr-o normalitate de mult asteptata de multi dintre cei care pana de curand erau nevoiti sa bata sute de kilometri ca sa-si vada artistii preferati in concert.inca de la sfarsitul lui 2008, marii organizatori de concerte si-au anuntat cateva dintre evenimentele primei jumatati ale anului 2009, Bucurestiul si Timisoara sunt cele mai ofertante din punct de vedere muzical. Orasele Targu Mures, Sibiu, Brasov si litoralul stau si ele destul de bine, datorita festivalurilor deja consacrate pe care le gazduiesc.Luna ianuarie este, nu doar la noi, o perioada care nu abunda in evenimente majore. Chiar si asa, publicul bucurestean are ocazia sa vada in concert cel putin doua trupe. Anul incepe alert cu Napalm Death, o legenda a hardcore punk-ului, care va concerta  pe 12 ianuarie, intr-un club din Capitala.La sfarsitul lunii este randul fanilor muzicii electronice sa mai bifeze un nume pe lista lor cu trupe de vazut, odata cu concertul Psapp de la Arenele Romane, care va avea loc la 30 ianuarie", scrie Adevarul.

Publicat Luni, 5 Ianuarie 2009 - 08:18
Cuvinte cheie: negocieri, scoala, indemnizatie mame, Ucraina, gaze, Gaza, Israel, filme si concerte 2009 | Afisari: 65,535
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.
Cardul de credit este un produs bancar ce permite posesorului sa beneficieze de o linie de credit, care poate fi folosita oricand si in orice scop.
toate analizele
 
Curs valutar: Vineri, 18 August
EURO = 4.5883 lei | DOLAR = 3.9066 lei
Vremea:
Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Store Hours