Stiri similare
Optiuni
Numele tau:* Orasul/Locatia:* Email-ul tau:* URL site personal: Comentariu:* trimite comentariul
Numele tau:* Email-ul tau:* Numele prietenului:* Email-ul prietenului:* Adauga mesajul tau: trimite comentariul

Dragnea: Preluarea MAI si renuntarea la CJ Teleorman e o decizie greu de luat

Vicepresedintele PSD Liviu Dragnea a confirmat ca i s-a propus sa fie ministru de Interne, dar spune ca inca nu a luat o decizie intrucat trebuie sa se gandeasca serios daca renunta la sefia Consiliului Judetean Teleorman pentru a veni la MAI.

"Am o retinere, am candidat la Consiliul Judetean Teleorman, am castigat. E o decizie greu de luat", a spus Dragnea. "Am vorbit cu colegii mei din organizatie, cu primarii, o parte dintre ei zic da, o parte zic nu, e o decizie greu de luat si trebuie sa ma sfatuiesc si cu presedintele si colegii din partid si, ma rog, azi-maine o sa iau o decizie", a adaugat Liviu Dragnea.

Presedintele PSD Mircea Geoana a declarat joi ca va anunta in acelasi timp toate propunerile pe care partidul le are pentru functiile de conducere din cadrul MAI, inclusiv pentru postul de ministru. "Vom face acest anunt intr-un pachet al conducerii MAI. Imi propun ca pana luni sa avem aceste nominalizari facute.Sper sa convocam Comitetul Executiv cel tarziu pana luni. Va trebui sa pastram numele candidatului pana cand CExN se va pronunta", a spus presdintele PSD.

Geoana a precizat ca pentru functia de ministru de Interne, PSD va face o singura propunere. Intrebat daca PSD se consulta cu PDL in privinta nominalizarilor de la MAI, Mircea Geoana a spus ca decizia este a PSD si ca doar il informeaza pe premierul Boc despre persoanele propuse. "E o decizie a PSD si voi informa primul ministru si vom intra in normalitate cu MAI", a precizat Geoana.

Vicepresedintele PSD Liviu Dragnea este, in acest moment , propunerea PSD pentru Ministerul de Interne, aceasta varianta fiind aleasa in detrimentul lui Dan Nica pentru ca PSD sa nu piarda un loc in Executiv, au declarat pentru NewsIn miercuri surse din PSD. Una din variantele discutate, in ultimele doua zile, a fost ca Dan Nica sa ramana titular la Ministerului de Interne, dar sa pastreze si pozitia de vicepremier. Acest lucru ar fi insemnat insa pierderea unui portofoliu pentru PSD, argument care a cantarit cel mai mult in favoarea alegerii lui Dragnea.

Ministerul Administratiei si Internelor a fost prima optiune a PSD atunci cand a ales ministerele unde isi va desemna reprezentanti, pe baza Protocolului cu PDL.

"Dragnea are cele mai multe sanse sa devina ministru, el s-a pregatit patru ani pentru aceasta functie", a declarat marti un lider din PSD. Intrebat daca Dragnea nu va avea dificultati in a fi acceptat de Traian Basescu din cauza problemelor sale cu dosarele penale, asa cum sugerau mai multi lideri PSD, aceeasi sursa, de altfel si membru in Guvern, a precizat ca "Traian Basescu nu are cum sa se implice, noi avem un protocol cu PDL". Potrivit acelorasi surse, Dragnea are avantajul ca este un om influent in partid, si, desi a fost membru PD, nu poate fi acuzat, cel putin din pricina luarii de pozitie impotriva lui Oprea, ca va face jocurile lui Traian Basescu.

Pe de alta parte, surse din PDL au declarat ca presedintele Traian Basescu nu ar avea nimic de obiectat in privinta numirii lui Dragnea la Interne, dar ca si Dan Nica are sanse substantiale.

Publicat Joi, 15 Ianuarie 2009 - 17:28
Cuvinte cheie: Liviu, Dragnea, ministru, minister, Administratie, Interne | Afisari: 65,535
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.

VREMEA

Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Vremea in alte localitati:
Store Hours