Stiri similare
Optiuni
Numele tau:* Orasul/Locatia:* Email-ul tau:* URL site personal: Comentariu:* trimite comentariul
Numele tau:* Email-ul tau:* Numele prietenului:* Email-ul prietenului:* Adauga mesajul tau: trimite comentariul

Candidatii la euroalegeri sunt atrasi mai ales de Comisia de politica externa si cea juridica din PE

Comisia de afaceri externe si Comisia de libertati civile, justitie si afaceri interne din Parlamentul European sunt intre preferintele candidatilor de pe primele pozitii ale listelor pentru alegerile europarlamentare, unii facand deja parte din aceste comisii.

Ocupantul locului trei pe lista PSD pentru alegerile Europarlamentare, Ioan Mircea Pascu, a precizat ca vizeaza un post de membru al Comisiei de afaceri externe (AFET) din Parlamentul European, comisie in care ocupa, in momentul de fata, functia de vicepresedinte, potrivit Newsin. Astfel, el si-ar dori sa pastreze aceasta functie, dar sa obtina, pe cat posibil, o functie in una dintre cele doua subcomisii ale AFET - comisia de Securitate si cea de aparare (SEDE).

Pesedista Adriana Ticau, in prezent vicepresedinte al Comisiei pentru transport si turism (TRANS) din Parlamentul European, doreste sa ramana membru al acestei comisii, precum si al Comisiei de industrie, cercetare si energie unde este, in prezent, membru supleant.

Si candidatul PD-L de pe pozitia a cincea, Marian Jean Marinescu, vizeaza Comisia de transport si turism. Marinescu sustine chiar ca, datorita muncii depuse in mandatul actual de europarlamentar, va fi "precis" membru. Totodata, el isi doreste sa faca parte in continuare ca membru supleant din Comisia de libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE).

Consilierul prezidential, proaspat membru al PD-L si candidat pentru europarlamentare pe lista acestui partid, Cristian Preda, si-a formulat un clasament de trei comisii din care ar dori sa faca parte, in cazul accederii sale in PE. Astfel "preferinta absoluta" este cComisia de afaceri externe, urmata de Comisia de afaceri constitutionale (AFCO) si de Comisia LIBE.

Actual membru al LIBE, candidata PNL, Renate Weber, isi doreste sa -si prelungeasca mandatul, dar si sa isi "formalizeze" si activitatea din AFET unde activeaza drept membru supleant, sustinand ca a depus "foarte mult efort" in aceasta calitate.

Comisia pentru piata interna si protectia consumatorilor (IMCO) reprezinta o prioritate pentru al cincilea candidat de pe lista PNL, Cristian Busoi, care ar vrea sa fie si membru supleant in comisia AFET sau in Comisia de mediu, sanatate publica si siguranta alimentara (ENVI).

Candidatul de pe locul doi al listei UDMR, Iuliu Winkler, ar vrea sa isi continue activitatea in Comisia pentru comert international (INTA), unde este membru, dar si in cea pentru dezvoltare regionala (REGI), unde este membru supleant. Winkler ia in considerare si posibilitatea sa opteze pentru a fi membru plin si in REGI sau sa fie membru supleant in inca o comisie.

Szilagyi Zsolt, candidat al Consiliului national al maghiarilor din Transilvania pe lista UDMR, spune ca, desi nu s-a hotarat asupra unei comisii, optiunile sale principale ar fi AFET sau Comisia de cultura si educatie.

In mandatul actual, europarlamentarii romani au acoperit toate cele 22 de comisii ale Parlamentului European, fiecare dintre acestea avand cel putin un membru roman, fie plin, fie supleant. Comisia cu cei mai multi membri romani, in numar de opt, este cea pentru libertati civile, justitie si afaceri interne (LIBE), urmata de cele pentru cultura si educatie (CULT) si dezvoltare regionala (REGI), ambele cu cate sapte europarlamentari romani. Comisiile cu cei mai putini romani sunt cele pentru afaceri constitutionale (AFCO), pescuit (PECH), subcomisia pentru drepturile omului (DROI) - fiecare cu cate un singur membru din Romania, iar comisiile de petitii (PETI), dezvoltare (DEVE) si drepturile femeii si egalitatea de gen - cu cate 2 membri romani fiecare.
Publicat Sambata, 18 Aprilie 2009 - 15:40
Cuvinte cheie: parlamentul european, candidati | Afisari: 65,535
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.

VREMEA

Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Vremea in alte localitati:
Store Hours