Stiri similare
Optiuni
Numele tau:* Orasul/Locatia:* Email-ul tau:* URL site personal: Comentariu:* trimite comentariul
Numele tau:* Email-ul tau:* Numele prietenului:* Email-ul prietenului:* Adauga mesajul tau: trimite comentariul

Forumul Civic al Romanilor: Manifestarea din Sf.Gheorghe, o fortare a resentimentelor etnice

Presedintele Forumului Civic al Romanilor din Harghita si Covasna, av.Ioan Solomon, considera ca manifestarea de duminica de la Sf.Gheorghe nu are niciun fundament logic, ci este o fortare a sentimentelor, a resentimentelor etnice, fara nicio umbra de corectitudine.

“In momentul in care nu mai sunt la putere, trebuie sa accepte ca jocul politic este acesta: partidele la putere isi numesc, in mod pur politic, oamenii lor in locurile in care au dreptul legal sa ii numeasca, asta e tot. In momentul in care vor reveni la guvernare vreodata (UDMR, n.r.), se va pune problema sa numeasca la randul lor. A transforma acest lucru in registru etnic n-are niciun fundament logic, e o fortare a sentimentelor, a resentimentelor etnice, fara a avea nici macar o umbra de corectitudine si de legitimitate rationala in ceea ce se face”, a declarat Solomon, citat de NewsIn.

Presedintele Forumului spune ca trebuie respectata regula democratica politica, jocul democratic, cu atat mai mult cu cat si Europa este construita si functioneaza numai pe baza acestui joc democratic, nu pe criteriul etnic. Solomon a precizat ca Europa a avut experiente de conflicte etnice si nu se mai doreste a se merge pe aceasta linie care nu foloseste nimanui si in niciun caz principiilor europene de dezvoltare a UE. Daca se merge pe ideea proportiilor etnice, Solomon spune ca maghiarii vad problemele din turla bisericii din Sf.Gheorghe, iar romanii ar trebui sa le priveasca de pe crucea de pe Caraiman.

Presedintele UDMR Covasna, senatorul Albert Almos a sustinut ca mitingul la care au facut apel bisericile maghiare este un mod de a-i proteja pe directorii de etnie maghiara care si-au indeplinit datoria in ultimii patru ani.

"Dorim sa-i protejam si sa ii sustinem, pentru ca in istoria secuimii nu s-a intamplat ca toate institutiile sa fie preluate de conducatori de etnie romana. Noi consideram ca datorita faptului ca majoritatea populatiei este de etnie maghiara, si aceasta proportie trebuie sa fie coordonata de oameni propusi de populatia maghiara”, a declarat, duminica, Albert Almos.

Senatorul UDMR considera normal ca in aceasta zona, care este mai speciala, sa se puna accent pe etnie, amintind din nou de cei 75% maghiari cat traiesc in zona.

Mitingul maghiarilor a fost criticat de cele doua organizatii PSD si PDL Covasna, ai caror lideri considera ca biserica ar trebui sa se ocupe de cele sfinte si mai putin de politica. Mai mult, ei spun ca si daca ar fi sa se faca schimbari in randul directorilor, ceea ce nu s-a intamplat inca, acestea ar avea loc numai in conformitate cu legea, dupa o analiza obiectiva si nicidecum pe criterii etnice.

Conform protocolului de colaborare incheiat pe plan local intre PSD si PDL Covasna, deconcentratele sunt impartite pe jumatate, cate 20 la fiecare dintre cele doua partide. Atat presedintele PSD Covasna, deputatul Horia Grama, cat si cel al PDL, Gheorghe Baciu, au subliniat ca nu doresc schimbari de dragul schimbarii, iar unele voci politice spun ca prin acest miting se incearca o manipulare a maghiarilor, care au fost scosi in strada de politicieni cu interese.

La mitingul de duminica initiat de bisericile maghiare s-au adunat in jur de 2.500 de maghiari, din Covasna si Harghita, precum si diversi politicieni.

Publicat Duminica, 8 Februarie 2009 - 20:38
Cuvinte cheie: Forumul Civic al Romanilor, manifestare, Sf.Gheorghe, resentimente, etnice | Afisari: 65,535
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.

VREMEA

Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Vremea in alte localitati:
Store Hours