Alte analize
Optiuni
Numele tau:* Orasul/Locatia:* Email-ul tau:* URL site personal: Comentariu:* trimite comentariul
Numele tau:* Email-ul tau:* Numele prietenului:* Email-ul prietenului:* Adauga mesajul tau: trimite comentariul

Zile Nationale in Lume

In general, in lume, ziua nationala este aniversarea independentei, intrarea in vigoare a unei constitutii democratice, ziua sfantului considerat patronul tarii sau un eveniment istoric semnificativ. Cu toate ca majoritatea tarilor au o singura zi nationala, exista state cu mai multe zile nationale, cum ar fi India sau Pakistan, sau teritorii apartinand unui stat, care sarbatoresc si propria zi nationala, si pe cea a statului de care depind. Exista, de asemenea, tari care nu au o zi nationala, cum ar fi Marea Britanie. In plus, in majoritatea statelor monarhice, aniversarea nasterii sau urcarii pe tron a regelui tine loc de zi nationala.

Cu toate ca cele mai multe tari au ziua nationala la o data fixa, exista si tari pentru care sarbatoarea nationala are data variabila. Una dintre acestea este Jamaica, unde ziua nationala este prima zi de luni din august. Este aniversarea independentei fata de Marea Britanie, care a avut loc intr-o zi de luni, pe 6 august 1962. Un alt exemplu este Thailanda, care sarbatoreste ziua de nastere a regelui, in prezent pe 5 decembrie, insa aceasta se va schimba in momentul in care un nou rege va urca pe tron.

Nici importanta acordata zilei nationale nu este aceeasi peste tot. In Spania, Zilele Hispanice aniverseaza momentul in care Cristofor Columb a pus pentru prima oara piciorul in America, pe 12 octombrie 1492. Sarbatoarea presupune o parada militara condusa de rege si tinuta, de obicei, la Madrid. In Franta, ziua nationala de pe 14 iulie, numita Sarbatoarea Nationala (Fête nationale) si confundata, cel mai adesea cu Caderea Bastiliei, este marcata de afisarea tricolorului si de o parada militara pe Champs-Élysées din Paris, la care asista presedintele Republicii Franceze.

In Statele Unite, sarbatoarea de 4 iulie (Fourth of July) este celebrata in toata tara cu gratare si focuri de artificii. In Irlanda, Ziua Sfantului Patrik (St. Patrick's Day), de pe 17 martie, este ziua nationala si este sarbatorita de foarte multi ani. In ultimii ani, aceasta zi a inceput sa fie sarbatorita ca zi nationala si in Irlanda de Nord. In celelalte tari componente ale Marii Britanii, zilele sfintilor patroni sunt evenimente cu o importanta mai mica. Exista o miscare de stabilire a unei zile nationale comune pentru Anglia, Scotia si Tara Galilor, sarbatoarea Sfantului Andrei. Exista, de asemenea, si intentia de a stabili o zi nationala comuna intregii Mari Britanii.

Exista, daca ne uitam la datele si semnificatiile zilelor nationale, cateva constante. Pentru fostele colonii, sarbatoarea nationala este ori data fondarii coloniei, ori data la care tara respectiva si-a castigat independenta fata de puterea coloniala. Pentru tarile din fosta Uniune Sovietica, sarbatoarea nationala reprezinta ori data la care si-au recastigat independenta dupa destramarea URSS din 1991, ori independenta castigata dupa Primul Razboi Mondial, intre 1918 si 1919.

Celelalte tari foste comuniste s-au intors mai mult in istorie pentru a gasi o data pentru ziua nationala, asa cum este cazul Romaniei, care celebreaza Marea Unire din 1 decembrie 1918, sau al Cehiei, care aniverseaza independenta fata de Imperiul Austro-Ungar, al Albaniei si Bulgariei, care celebreaza independenta de Imperiul Otoman sau al Ungariei, care sarbatoreste ziua primului rege, Sfantul Stefan.


 

Tarile cu regimuri comuniste sarbatoresc infiintarea republicii, cum este cazul Chinei, sau triumful revolutiei, in Cuba. Statele europene, in functie de istoria si regimul politic al fiecareia, sarbatoresc un eveniment istoric important (Franta, Spania, Italia, Grecia), ziua monarhului, un eveniment de data foarte recenta, cum este in Germania, ce sarbatoreste reunificarea din 1990 sau chiar moartea poetului national, in Portugalia.

UE – Nu doar statele nationale au o sarbatoare insa. Uniunea Europeana sarbatoreste, pe 9 mai, data la care Robert Schuman a propus crearea Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului, prima forma de organizare pan-europeana.

Zile nationale in Europa

Franta – Sarbatoarea Federatiei (Fete de la Federation), aniverseaza ziua de 14 Iulie 1790, cand a avut loc stabilirea Monarhiei Constitutionale. Cea mai frecventa greseala este confuzia cu ziua caderii Bastiliei (14 Iulie 1789). Un alt nume pentru aceasta sarbatoare este „Fete Nationale” (Sarbatoarea Nationala) si „quatorze juillet”.

Germania – Ziua Nationala a Germaniei este Ziua Unitatii si aniverseaza reunificarea statului din 3 octombrie 1990, de fapt unirea Germaniei Democrate (fosta comunista, cu capitala la Berlin) cu Germania Federala (stat ramas in zona de influenta a SUA, cu capitala la Bonn).

Spania – Ziua nationala (Fiesta Nacional de España sau Día de la Hispanidad) este 12 octombrie si aniverseaza momentul in care Cristofor Columb a pasit, pentru prima oara, pe pamant american, in Bahamas. Regele si prim-ministrul participa la o parada militara in Madrid, iar fortele aeriene fac diverse acrobatii in onoarea zilei nationale.

Italia – Pentru italieni, ziua de 2 iunie este zi nationala. Numita Ziua Republicii (Festa della Repubblica), sarbatoarea aniverseaza referendumul constitutional din 2 iunie 1946, desfasurat prin sufragiu universal si in urma caruia poporul a decis, dupa incheierea celui de Al Doilea Razboi Mondial, transformarea tarii in republica si exilarea ultimului descendent al Casei de Savoia. Presedintele, premierul si alte oficialitati iau parte la o parada militara, in Roma. Anterior, Italia sarbatorea ca zi nationala prima duminica din iunie, aniversarea acordarii „Statuto Albertino”.

Grecia – Grecii sarbatoresc, pe 25 martie, Ziua Independentei, aniversand momentul declansarii, in 1821, a razboiului antiotoman de independenta. Ziua a fost aleasa intentionat sa coincida cu Bunavestirea.

Austria – Ziua Nationala aniverseaza momentul in care Austria si-a declarat neutralitatea permanenta, dupa ce trupele aliate au parasit tara.

Elvetia – Elvetienii sarbatoresc, pe 1 august, infiintarea Confederatiei Helvetice, din 1291 (Germana: Schweizer Bundesfeier; Franceza: Fête nationale Suisse; Italiana: Festa nazionale Svizzera; Romansa: Fiasta naziunala Svizra). A fost sarbatorita pentru prima data la Berna, in 1891, pentru a marca a 600-a aniversare. A inlocuit fosta cea mai importanta data traditionala, Rütlischwur, 8 November 1307. A fost votata ca zi nationala pe 26 septembrie 1993, si celebrata prima oara oficial in 1994. Este marcata cu parade cu lampi de hartie, focuri in aer liber, ridicarea steagului elvetian si focuri de artificii.


 

Portugalia – Spre deosebire de alte popoare, portughezii nu sarbatoresc, de ziua nationala, un eveniment al istoriei politice. Ei comemoreaza moartea, la 10 iunie 1580, a poetului national Luis de Camoes (1524-1580).

Tarile foste comuniste

Rusia – Ziua nationala aniverseaza data de 12 iunie 1990, cand Rusia si-a declarat in mod oficial suveranitatea, dupa destramarea Uniunii Sovietice.

Albania – Albanezii sarbatoresc Ziua Independentei (Ziua Steagului Albanez), aniversand data de 28 noiembrie 1912, cand micul stat si-a castigat independenta fata de Imperiul Otoman.

Bulgaria – Ziua Eliberarii marcheaza recunoastrea independentei statale fata de Imperiul Otoman a vecinilor nostri, prin Tratatul de la San Stefano, din 3 martie 1878.

Cehia – Cehii sarbatoresc ziua intemeierii statului dupa eliberarea de sub dominatia Imperiului Austro-Ungar, din 28 octombrie 1918.

Slovacia – Pentru slovaci, ziua nationala este Ziua Constitutiei, marcand astfel data de 1 septembrie 1992, data la care a fost consfintita despartirea de Cehia. Slovacii sarbatoresc si ziua de 29 august, pentru a marca insurectia antinazista a rezistentei slovace din 1944.

Ungaria – Ungurii au ca zi nationala sarbatoarea Sfantului Stefan, din 20 august. Sfantul Stefan a fost primul rege al maghiarilor si este considerat patronul Ungariei. Maghiarii mai sarbatoresc 15 martie, cand comemoreaza inceputul revolutiei de la 1848 si data de 23 octombrie, sfarsitul tranzitiei de la comunism la democratie.

Letonia – Letonii sarbatoresc Ziua Independentei pe 18 noiembrie, aniversand independenta fata de Uniunea Sovietica, din 1918. In 4 mai 1990, dupa caderea imperiului sovietic, Letonia si-a declarat din nou independenta, obtinuta de facto pe 21 august 1991.

Lituania – Si lituanienii aniverseaza tot declararea independentei fata de Uniunea Sovietica, din 1918, ca zi a independentei, pe 16 februarie. Pe 11 martie 1990, Lituania si-a recastigat independenta, tot fata de Uniunea Sovietica.

Estonia – La fel ca celelalte doua state baltice, Ziua Independentei pentru estonieni marcheaza data de 24 februarie 1918, cand Estonia si-a declarat independenta fata de Uniunea Sovietica. Pe 20 august 1991, Estonia si-a recapatat independenta fata de aceeasi Uniune Sovietica.

Moldova – Si molodvenii sarbatoresc, pe 27 august, ca zi nationala, castigarea independentei fata de URSS, in 1991.

Belarus – Ziua Independentei se sarbatoreste pe 3 iulie, aniversand eliberarea capitalei Minsk de trupele germane in 1944. Pe 25 august 1991 bielorusii aniverseaza independenta fata de Uniunea Sovietica.


 

Ucraina – Ucrainenii sarbatoresc, pe 24 august, Ziua Independentei, aniversand desprinderea de Uniunea Sovietica, din 1991. Se mai sarbatoreste ziua de 22 ianuarie 1918, cea in care Ucraine si-a declarat peima oara independenta fata de Rusia Sovietica, ca Ziua Unitatii.

Serbia – Sarbii au Ziua Nationala pe 15 februarie, marcand inceputul revolutiei din 1804.

Slovenia – Slovenii celebreaza, pe 25 iunie, Ziua Independentei, aniversand despartirea de Iugoslavia din 1991.

Bosnia si Hertegovina – Ziua Nationala este pe 25 noiembrie, marcand independenta fata de Croatia, din 1943. Pe 1 martie se aniverseaza independenta fata de Iugoslavia, castigata in 1992.

Croatia – Croatii aniverseaza, ca sarbatoare nationala, ziua de 8 octombrie 1991, cand parlamentul croat a votat o rezolutie cu privire la relatiile cu Iugoslavia; independenta fusese votata pe 25 iunie 1991.

Zile Nationale in Lume

SUA – In Statele Unite, Ziua Independentei (Independence Day), mai cunoscuta ca 4 iulie (Fourth of July or the Fourth), este sarbatoare federala. Este celebrata, la aceasta data, Declaratia de Independenta de pe 4 iulie 1776, cand Uniunea si-a declarat independenta fata de Marea Britanie. Ziua Independentei este sarbatorita cu focuri de artificii, parade, picnicuri, gratare, carnaval, jocuri de baseball, dar si cu discursuri politice, cuvantari si ceremonii.

Australia – Cu toate ca seful statului este inca regina Elisabeta II a Marii Britanii, australienii sarbatoresc, pe 26 ianuarie, Ziua Australiei, in amintirea datei fondarii primei colonii penale britanice la Sydney Cove, in Port Jackson, in 1788, de catre Capitanul Arthur Phillip. Australienii mai sarbatoresc ANZAC Day, comemorarea debarcarii trupelor din Australian and New Zealand Army Corps (Corpul de Armata Australia si Noua Zeelanda) in timpul Primului Razboi Mondial, pe 25 aprilie 1915.

China – Chinezii aniverseaza fondarea Republicii Populare Chineze, pe 1 octombrie 1949.

Cuba – Ziua nationala a Cubei marcheaza Triumful Revolutiei, din 1 Ianuarie 1959.

Vatican – Cel mai mic stat, ca suprafata, marcehaza ca sarbatoare nationala ziua in care a fost incoronat Papa Benedict al XVI-lea, 24 aprilie 2005.

Israel – Ziua independentei, pe 14 mai, aniverseaza declaratia de independenta din 1948, momentul in care existenta statului a fost restabilita dupa aproape 1900 de ani. Sarbatoarea poate sa cada, totusi, in aprilie sau mai, din cauza calendarului evreiesc.

Japonia – Japonezii sarbatoresc, precum multe monarhii, ziua de nastere a Imparatului Akihito, pe 22 decembrie 1933.

Irak – Irakienii sarbatoreau, sub regimul Saddam Hussein, Ziua Revolutiei, marcand data de 17 iulie 1968. Dupa inlaturarea lui Saddam Hussein, Guvernul Irakian nu a declarat o noua zi nationala.

Publicat Luni, 1 Decembrie 2008 - 08:47
Cuvinte cheie: zile nationale, ziua independentei | Afisari: 27,673
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.

VREMEA

Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Vremea in alte localitati:
Stiri