Stiri similare
Optiuni
Numele tau:* Orasul/Locatia:* Email-ul tau:* URL site personal: Comentariu:* trimite comentariul
Numele tau:* Email-ul tau:* Numele prietenului:* Email-ul prietenului:* Adauga mesajul tau: trimite comentariul

Basescu: Unde-i crima lui Popoviciu ca a facut o investitie de cateva miliarde in Bucuresti?

Presedintele Traian Basescu a declarat ca l-a cunoscut pe Puiu Popoviciu la Primarie, cand a prezentat programul de investitie in nord, si ca este "o eroare sa blamezi o investitie de asemenea dimensiuni".

Seful statului a negat ca fratele sau, Mircea Basescu, are vreo legatura de afaceri cu Puiu Popoviciu. "Nu are nicio legatura de afaceri, ati vazut declaratia de aseara, si nu cred ca mai era nevoie de o noua intrebare. L-am cunoscut pe Puiu Popoviciu la Primarie, cand a prezentat programul de investitii in nord", a declarat Basescu, potrivit Mediafax.

Intrebat daca stia ca fiica lui, Ioana Basescu, are biroul notarial intr-un imobil al lui Puiu Popoviciu, Traian Basescu a raspuns: "Hai sa ne intelegem cu urmatorul lucru: unde-i crima lui Popoviciu ca a facut o investitie de cateva miliarde in Bucuresti? Este o crima? Se pare ca asta-i abordarea publica si e foarte gresita. Problema, daca exista, este in zona legalitatii transferului terenului, dar de aici pana la a blama o investitie de asemenea dimensiuni consider ca este o eroare".

Basescu: Unde ati vazut numele meu vehiculat in aceasta afacere?

Intrebat de ziaristi ce parere are despre faptul ca numele de Basescu este vehiculat in aceasta afacerea DGIPI, si anume, Mircea Basescu sau Ioana Basescu, seful statului a raspuns, usor iritat, cu o intrebare, cerandu-le ziaristilor sad ea exemplu de o afacere in care este implicat numele lui.

"Ati vazut vreo afacere in care sa se vorbesca despre implicarea mea? De unde ati tras concluzia ca exista implicare? Daca ma intrebati ceva trebuie sa fiti cinstit. Puneti intrebarea clar. Unde ati vazut numele meu vehiculat in aceasta afacere? Care anumite surse? Puteti sa-mi spuneti o sursa? Sau nu aveti curajul sa spuneti ca niste ofiteri de la doi si-un sfert, intr-o tentativa de trafic de influenta, au folosit numele presedintelui? La asta va referiti? Puteti sa spuneti, in gura mare, ca niste ofiteri necinstiti de la doi si-un sfert au folosit numele presedintelui ca sa faca trafic de influenta? Nu! De regula, nu aveti curajul. Asteptati s-o spuna altii si va place, vi se pare, ca cei mai vulnerabili, cei de care va puteti bate joc in fiecare zi sunt oamenii politici. De militieni va este frica putin, ma tem. Deci fiica mea si-a cumparat corect apartamentul, are un birou inchiriat corect, este notar public, nu e nici o problema cu apartamentul si l-a cumparat din banii ei, dupa ce vanduse casa din Corbeanca, unde statuse cu Bodo, dupa ce s-a despartit. Unde-i problema? ", declarat Basescu.

Basescu despre DGIPI: O institutie nereformata, imbacsita, care trebuie curatata, dar nu desfiintata

"Doi si'un sfert este o institutie nereformata, imbacsita, care trebuie curatata, dar nu desfiintata. Este nevoie ca personalul din Ministerul de Interne sa fie supravegheat. Si sa isi faca treaba ei, si nu jocuri politice sau jocuri de influenta", a afirmat presedintele la iesirea de la intalnirea cu presedintii Consiliilor Judetene de la Busteni, potrivit Newsin.

Fostul sef al DGIPI, Cornel Serban, a incercat sa-l ajute pe omul de afaceri Gabriel Popoviciu sa scape de acuzatiile din dosarul Baneasa, spunand ca acesta este "extrem de important" si ca la el fac coada sa intre Basescu si Tariceanu, potrivit referatului procurorilor. Astfel, fostul sef al DGIPI i-a spus lui Ion Motoc, denuntatorul de la DNA, ca Gabriel Popoviciu nu este vinovat si ca acesta l-ar fi ajutat dezinteresat in alte momente.Cornel Serban a insistat sa sublinieze ca Popoviciu este "o persoana extrem de importanta", folosind expresia "la el fac coada sa intre Basesecu, Tariceanu".  In momentul in care seful DGIPI a fost retinut, s-a aflat ca acesta demisionase inainte de a merge la DNA si in acelasi context au aparut si informatiile potrivit carora DGIPI ar urma sa fie desfiintat si contopit cu DGA, o alta structura informativa din cadrul MAI.
Update 1 publicat Sambata, 28 Martie 2009 - 15:23
Scandalul DGIPI ia amploare: Pitcovici sustine ca Popoviciu ar fi vorbit cu Traian Basescu
Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea de arestare a lui Cornel Serban, Puiu Popoviciu si Petru Pitcovici pe baza unui proces-verbal din 18.12.2008, continand o nota de redare a unor discutii, in care acesta din urma ii spune lui Motoc Ion "cuvintele spuse de Basescu lui Puiu Popoviciu: "Ba, iti dau cuvantul meu ca nu m-am vazut cu Tulus fata in fata. Am vorbit doar la telefon". Informatiile au fost dezmintite de purtatorul de cuvant al Presedintiei, Valeriu Turcanu.
"In contextul dat, incurajarea ofiterului Motoc Ion de a determina prin actele sale solutionarea cu celeritate a dosarului 206/P/2006 si daca se poate si favorabil - neincepere a urmaririi penale privind pe inculpatii Alecu si Popoviciu - se realizeaza, potrivit probelor din dosar si prin invocarea unor nume si relatii interpersonale ale acestuia din urma, in masura sa intimideze sau sa dea cel putin sentimentul unor garantii de sustinere in actiunile sugerate acestuia", se arata in motivarea deciziei instantei, potrivit Newsin.

In acelasi proces-verbal, Pitcovici ii spune lui Motoc Ion ca "Puiu Popoviciu a vorbit cu Basescu" si ca "Puiu Popoviciu este asociat intr-o firma cu fratele lui Basescu", se arata in motivarea Curtii de Apel Bucuresti.

Magistratul Viorica Costiniu recunoaste, totusi, ca veridicitatea afirmatiilor este greu de asumat din continutul dosarului, "dar o conexiune cu cererea procurorului sef de sectie de abtinere, (Doru Tulus n.r.) in instrumentarea acestui dosar si acceptata la nivelul conducerii D.N.A. este posibila".

Curtea de Apel Bucuresti mai sustine ca ofiterul de politie judiciara al DNA, Ion Motoc, denuntator in acest dosar, ar fi avut o atitudine incurajatoare, dandu-le de inteles inculpatilor ca se poate "rezolva" dosarul.

Turcan: Basescu nu s-a intalnit de cand e presedinte cu Popoviciu, nici nu a vorbit cu acesta

"Imi fac cruci si nu inteleg cum pot fi luate de adevarate afirmatiile unor persoane implicate intr-un posibil caz de trafic de influenta. Domnul Traian Basescu nu s-a intalnit niciodata de cand este presedinte cu domnul Popoviciu si nici nu a existat vreo discutie telefonica sau fata in fata", a declarat Turcan, intr-o interventie telefonica la Realitatea TV.

De asemenea, Turcan a negat faptul ca seful statului ar fi vorbit vreodata cu procurorul Doru Tulus. Purtatorul de cuvant al presedintelui a precizat ca, in opinia sa, este vorba despre trafic de influenta, in care doua persoane au incercat sa se foloseasca de numele presedintelui pentru a fi mai convingatori.

Intr-o interventie ulterioara, Valeriu Turcan a tinut sa precizeze ca seful statului a "verificat" daca exista vreo legatura de afaceri intre fratele sau si Puiu Popoviciu. "Va pot comunica faptul ca aceasta informatie nu are nici o baza reala, cu alte cuvinte nu exista nici o legatura de afaceri intre fratele domnului presedinte si domnul Popoviciu", a afirmat purtatorul de cuvant al presedintiei. El a mai adaugat si ca Basescu nu-i cunoaste "nici pe domnul Pitcovici, nici pe domnul Serban, actorii acestei intamplari".

Mircea Basescu nu apare ca asociat cu Popoviciu la Registrul Comertului

Omul de afaceri Gabriel Popoviciu nu apare in nici una dintre cele patru societati inregistrate la Oficiul National al Registrului Comertului in care apare numele lui Mircea Basescu, fratele presedintelui Traian Basescu.

Potrivit datelor de la Oficiul National al Registrului Comertului, Mircea Basescu apare in societatile Star Sea Co SRL, A.M.C. Cros SRL, Prod Cros SRL si MB Consult Company SRL. Astfel, in nici una dintre aceste societati nu apare asociat Gabriel Popoviciu.

De altfel, pe numele lui Popoviciu nu figureaza nici o firma inregistrata la Registrul Comertului.

Cornel Serban: DNA trebuia sa dea un exemplu cu acest dosar

"In ultimul cuvant, inculpatul Serban Ilie Cornel sustine ca se raliaza concluziilor aparatorului ales, ca ceea ce se invoca sunt farame care nu au legatura cu realitatea, ca nu a facut nici o propunere pentru interventie in dosar,  ca parchetul trebuia sa dea un exemplu cu acest dosar", se arata in incheierea Curtii de Apel Bucuresti prin care s-a respins propunerea de arestare a lui Popoviciu, Serban si Pitcovici.

Fostul sef al DGIPI a mai sustinut, in fata instantei de judecata, ca are legaturi cu alte institutii ale statului si ca "i s-a adus o informatie in legatura cu amenintarea unui demnitar", incercand sa sugereze ca demersul privind aflarea persoanei care trimitea mesaje de amenintare familiei ministrului ar fi fost unul oficial.

Ministrul Sanatatii, Ion Bazac, a declarat ca la patru zile dupa instalarea sa in functie a primit un mesaj de amenintare pe telefonul sotiei, in care i se cerea sa nu numeasca un anumit medic la conducerea Spitalului Colentina din Bucuresti.
Articol original publicat Sambata, 28 Martie 2009 - 08:58
Cuvinte cheie: DGIPI, basescu, popoviciu, tulus, corel serban, mircea basescu, dna | Afisari: 653
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.

VREMEA

Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Vremea in alte localitati:
Store Hours