"Am inaintat propuneri de modificare a Legii 298. Am ridicat cateva probleme care din punctul nostru de vedere sunt esentiale pentru a ne putea realiza activitatea. Pot sa va spun ca, in cazurile care au aparut in ultima perioada, aceste impedimente de natura legislativa s-au simtit foarte mult, atat in cazul Ciorogarla sau al incidentului de la Brasov, de la Cluj Napoca. Ce faceau organele judiciare inainte de aparitia legii intr-o ora azi se face in trei zile. Sunt probleme cu privire la modul de aplicare a acestei legi", a declarat procurorul general dupa sedinta CSM.
Kovesi a dat ca exemplu listing-urile telefonice drept lucruri pe care un procuror le facea inainte intr-o ora si acum ii trebuie trei zile.
Codruta Kovesi s-a plans de perioada mare de timp de care este nevoie pentru a primi listing-ul. "Sa nu uitam ca avem incidente care se intampla in localitati unde nu functioneaza judecatorii si trebuie sa luam in calcul si deplasarea procurorului cu cererea la judecator, apoi procedura care se desfasoara la judecator, emiterea autorizatiei care trebuie sa contina anumite date si pe care nu intotdeauna poti sa le ai in timp util, apoi transmiterea acestei autorizari la operatorul de comunicatii. Socotiti dumneavoastra cam cat timp dureaza, perioada in care cei care comit fapte penale nu cred ca stau sa astepte procurorul sa vina cu hartia sa verifice listing-uri sau alte date care efectiv ne sunt necesare", a precizat ea.
Procurorul a continuat cu exemplul infractiunilor de criminalitate informatica, unde timpul este esential. "Aceste timp de infractiuni se comit intr-un timp relativ scurt si produc prejudicii de miliarde. Inculpatii nu asteapta dupa noi sa facem hartii, sa facem proceduri de care ne putem lipsi, fiind atatea garantii in lege pentru cei care incalca legea.
Guvernul intentioneaza sa promoveze o ordonanta de urgenta astfel incat legea privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii sa fie amanata pana pe 31 decembrie 2009.
Masura vine ca urmare a obiectiilor venite dinspre autoritati si operatorii vizati de lege, informeaza Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale(MCSI).
Numele tau:*
Orasul/Locatia:*
Email-ul tau:*
URL site personal:
Comentariu:*
