Stiri similare
Optiuni
Numele tau:* Orasul/Locatia:* Email-ul tau:* URL site personal: Comentariu:* trimite comentariul
Numele tau:* Email-ul tau:* Numele prietenului:* Email-ul prietenului:* Adauga mesajul tau: trimite comentariul

Aritmetica la MAI: Unul pentru Doi si-un sfert din 117

Ministrul Administratiei si Internelor, Dan Nica, a declarat miercuri, dupa validarea sa de catre Parlament, ca exista 117 persoane pe lista de asteptare pentru sefia DGIPI, serviciul secret al MAI, numit in trecut UM 0215 sau Doi si-un sfert. Proaspatul ministru, care a detinut in doua randuri interimatul Internelor, dupa demisiile colegilor sai Gabriel Oprea si Liviu Dragnea, a declarat ca prioritatea mandatului sau va fi strangerea hotilor de pe strada.

Intrebat ce prioritati are ca proaspat validat la MAI de catre Parlament, Nica a raspuns: "Sa-i strangem pe hoti de pe strada!". El le-a dat garantii membrilor Parlamentului si cetatenilor ca actiunile MAI vor fi in sprijinul acestora.

Cat priveste numirile de la MAI, in special de la DGIPI, Nica a spus ca nu sunt o urgenta pentru el si ca le va face dupa o evaluare. "Aceste numiri vor face parte dintr-o perioada de evaluare care va urma incepand de saptamana viitoare si in momentul in care vor fi decizii le voi anunta public. Toate numirile vor fi anuntate public si in conformitate cu prevederile legale. Eu n-am o framantare si nici o presiune deosebita, voi lua deciziile in functie de urgenta si evaluarile pe care le fac", a declarat el.

Intrebat daca are un om pentru DGIPI, Nica a raspuns: "Sunt vreo 117 persoane in acest moment pe lista de asteptare. Toate numirile vor fi anuntate public, nu va voi anunta nimic pentru ca nici eu nu am o evaluare decat aceea pe care o voi anunta atunci cand va fi momentul".

Serviciul secret al MAI, pragul de care s-au impiedicat doi ministri PSD

Numirea sefului Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna (DGIPI) din MAI s-a dovedit, pana acum, o problema fara solutie pentru PSD. Fiind un serviciu secret aflat in subordinea unui ministru, spre deosebire de SRI si SIE, aflate sub controlul Parlamentului, conducerea acestei surse de informatii a starnit lupte aprige in interiorul PSD.

Totul a inceput atunci cand social-democratii au decis sa aleaga Ministerul Administratiei si Internelor ca prima optiune, la care aveau dreptul in virtutea faptului ca PDL, partidul cu care au format coalitia de guvernare, are postul de premier. 

Vasile Blaga, vicepresedinte PDL si fost ministru de Interne, declara intr-un interviu din Cotidianul ca PSD a renuntat la Ministerul Transporturilor si l-a ales pe cel al internelor intrucat liderul partidului, Mircea Geoana, a dorit, neaparat, un serviciu secret.

Pentru fotoliul de la MAI s-au luptat apoi, in interiorul PSD, Gabriel Oprea, sustinut de mai multi lideri de filiale din tara, si Catalin Voicu, sustinut de gruparea liderului filialei Bucuresti, Marian Vanghelie. In acel moment a castigat Gabriel Oprea, care a si fost numit ministru.

La foarte putin timp, insa, lui Oprea i-a fost retras sprijinul politic dupa ce l-a numit la sefia DGIPI pe chestorul Virgil Ardelean, numit Vulpea, fara acordul sefilor de partid. Oprea a demisionat, in urma acestei decizii, atat de la minister, cat si de la conducerea filialei Ilfov si, pana la urma, din PSD.

Lui Oprea i-a succedat la conducerea MAI Liviu Dragnea, vicepresedinte al PSD si presedinte al CJ Teleorman, care a stat doar cateva zile in functie. Desi in momentul demisiei si-a motivat gestul spunand ca este nemultumit de bugetul alocat, Liviu Dragnea a precizat, la cateva zile dupa demisie, ca printre motivele renuntarii la post s-au numarat si neintelegeri privind numirile din minister.

Intrebat daca demisia de la sefia MAI a fost rezultatul unor influente ale colegilor de partid Marian Vanghelie sau Viorel Hrebenciuc, Dragnea a spus ca "nu e niciun fel de influenta, numai ca nici nu am vrut ca anumite numiri acolo sa se intample". De asemenea, el a spus ca nu poate reprosa eventuale compromisuri facute de colegii sai. "Eu nu reprosez nimanui nimic. Eu constat. Numai ca sunt oameni care accepta sa faca un nivel de compromisuri si altii care nu", a mai declarat Liviu Dragnea.

Dupa doua interimate, Nica e titular

Vicepremierul s-a aratat multumit si de bugetul institutiei, pe care l-a caracterizat drept "arhisuficient". "Bugetul este arhisuficient din punctul meu de vedere pentru ca respecta conditiile esentiale de functionare si de plata a salariilor in conformitate cu necesitatile", a conchis el.

Vicepremierul Dan Nica a primit miercuri votul Parlamentului sa ocupe si postul de ministru al Administratiei si Internelor, cu 310 voturi pentru si 113 impotriva.

Presedintele Traian Basescu a semnat, miercuri, decretele de revocare a lui Dan Nica din functia de ministru interimar al Administratiei si Internelor si din functia de vicepremier, precum si decretul de numire a acestuia in functia de viceprim-ministru si ministru al Administratiei si Internelor.

Nica va depune juramantul la ora 17:00, la Palatul Cotroceni.

Publicat Miercuri, 11 Februarie 2009 - 14:10
Cuvinte cheie: Nica, DGIPI, MAI, hoti | Afisari: 65,535
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.

VREMEA

Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Vremea in alte localitati:
Store Hours