Alte interviuri
Optiuni
Numele tau:* Orasul/Locatia:* Email-ul tau:* URL site personal: Comentariu:* trimite comentariul
Numele tau:* Email-ul tau:* Numele prietenului:* Email-ul prietenului:* Adauga mesajul tau: trimite comentariul

Doina Isfanoni, etnolog: Altadata vuia satul de colindatori, acum sunt 3-4 cete

Doina Dascalu Isfanoni, cercetator etnolog la Muzeul Satului, vorbeste intr-un interviu acordat Frontnews despre separarea satului de oras in traditii si cultura, despre elementele ce ii aduc pe toti la un loc in preajma sarbatorilor si despre ce si, mai ales, cat s-a pierdut din obiceiurile de Sarbatori.

In ultimii ani, in preajma Craciunului, oamenii fac cozi mai mari la hipermarket decat la biserica si asteapta mai degraba filmul sau emisiunea programate de un post de televiziune decat pe colindatori. In ce s-a transformat una dintre cele mai importante sarbatori, marcata odinioara de numeroase traditii si obiceiuri, in orasul secolului XXI?

Acum nu putem sa oprim in loc mersul vremii si in fiecare epoca ceva se pierde, ceva se adauga. Pentru a putea sa ne dam seama de acest fenomen al evolutiei, intelegandu-l nu ca pe o degradare, ci ca pe un salt care este firesc de la o generatie la cealalta, lansand in urma lucuri care poate nu mai sunt in constiinta generatiei actuale si sa nu fim nici paseisti, ar trebui sa distingem intre doua tipuri de realitati. Este realitatea satului romanesc, cu toata evolutia sa, cu toate transformarile sale, cu toate lucrurile, pe care personal ca cercetator etnolog, le consider a fi pozitive, incepand de la lumina electrica si apa curenta la drumuri, telefonie, toate mass-media, inclusiv calculatorul. Toate acestea inseamna a fi in pas cu vremea. Cealalta componenta tine de lumea urbanului. Aceasta a fost intotdeauna un sistem coerent, bazat pe anumite tipuri de valori care nu au fost mereu egale cu cele din lumea satului, motiv pentru care sarbatoarea Craciunului la sat si la oras nu a semanat niciodata, decat in componenta religioasa, care a adus in casa oamenilor bucuria nasterii Mantuitorului si pregatirii gastronomice, pe care fiecare familie le-a mostenit de la mosii si stramosii lor.

Orasul romanesc este rodul unui sincretism etnografic, al dislocarii unor grupuri ale unor familii, din diverse zone ale tarii, care s-au stabilit in timp mai lung sau mai scurt la oras. Acest lucru face ca la sarbatoarea mare a Craciunului la sat si la oras sa asistam la acele comportamente culturale care fac sa discernem traditia ca pe un element de referinta publica, manifestata public, in strada, in curte, la bloc, iar la sat pe ulita si ograda. Toate aceste lucruri sunt comune pana in acest moment, pentru ca fiecare nu uitam la final de an sa facem pentru sufletul nostru un fel de rememorare. Toti ne indreptam cu gandul la ce am pomenit in tineretea noastra, ne indreptam cu gandul la ceea ce am uitat sa indeplinim peste an, la cei din preajmea noastra pentru a le face o bucurie, pe care poate in timpul anului nu reusim. Stim ca Nasterea Mantuitorului inseamna purificarea noastra, acest moment aduce in suflete si in case nevoia de redefinire a fiintei.

De ce credeti ca s-au rarit sau chiar au disparut si astfel de reprezentari mai palide ale traditiilor care marcheaza Craciunul la sat?

Numeric, da, s-au rarit. In sat, lucrurile acestea nu mai sunt ca altadata. Daca altadata vuia satul de colindatori, din 20 de cete de altadata, acum sunt 3-4. Pentru ca tineretul a plecat, nu mai este in sat.

Ce impiedica cetele de colindatori sa mai vina in orase, iar pe oraseni ii impinge in fata televizoarelor, a meselor pline sau pe partiile de schi?

Colindatorul cunoaste un fenomen de evolutie in sensul pierderii unor segmente. Inainte, cand intrai intr-o casa, fata trebuia sa stie foarte multe colinde. Se canta colinda gazdei, o colinda care avea tenta cosmogonica, a Soarelui, sau una religioasa. Daca stapanul casei era agricultor, se canta o colinda specifica, daca era vanator alta, daca era pescar alta. Daca in casa erau tineri casatoriti le canta o alta colinda, pentru ca in casele de odinioara erau doua trei generatii. Daca erau copii mici, erau colinde specifice, daca murise cineva tanar, era o colinda a junelui si tot asa erau obligati sa aiba in repertoriu un numar mare de colinde pentru a multumi intreaga comunitate.



In a doua jumatate a secolului XX, orasele erau populate de tineri tarani care veneau sa munceasca in mediul urban si aduceau cu sine si traditiile si obiceiurile din statele din care proveneau. Copiii lor au invatat si respectat aceste obiceiuri, dar acum ne aflam deja la a treia generatie. Ce obiceuri credeti ca vor supravietui odata cu a patra generatie?

Este o adevarata si interesanta renastere a traditiilor pentru ca acesti oameni care au parasit satul, s-au dus departe de tara, sau la oras, au dus cu ei copiilor "Buna dimineata", "Mos Ajunul", "Steaua sus rasare", "Sorcova", "Semanatul" si mai nou "Capra". Si acestia vor duce mai departe la fel aceste traditii. Inainte Romania a cunoscut dislocarea, prapastia smulgerii din sat a unor grupuri mari de oameni sa ii duca la oras si sa ii faca muncitori. Fiind aproape se duceau mereu acasa, o mai aduceau pe bunica la oras sa stea cu copiii si astfel ruptura nu era dramatica. Dupa opinia mea sarbatorile, au pierdut din poezia de altadata, pentru ca nu mai stiu oamenii cum se arata cu plugul, ce inseamna Moara cu Masele, care este evocata in colind, pentru ca nu mai au unde sa vada morile de apa cu dintisorii din piatra, decat la Muzeul Satului.

Doina Dascalu Isfanoni
Dupa opinia mea sarbatorile, au pierdut din poezia de altadata.

Satele sunt recunoscute ca fiind societati inchise, conservatoare. In acest moment constatam o migratie catre oras si in tarile UE. In acest context, care sunt sansele ca traditiile si obiceurile sa fie conservate? Cati ani vor mai avea televiziunile posibilitatea sa transmita spectacole reale din Moldova sau Maramures?

Insa, ceea ce am constatat de un an doi, este un fenomen care social are semnificatie. Acest cuantum mare de familii tinere care se intorc de sarbatori de pe meridianele lumii, unde lucreaza peste an. Mai ales la moldoveni lucrul acesta este cu totul special pentru ca se intorc dornici de traditii. Ajung sa plateasca, sa vorbeasca, sa se reocupe de reactivarea unor grupuri de obiceiuri, colindatori, cete de urs, sau de capra, cu plugusorul, sau plugul mare.

Pentru cei care au plecat atat de departe de tara, nu au cum sa mai aiba aceste tarditii, si cand se intorc si nu le mai gasesc, incep sa devina factori care stimuleaza. Incep sa vorbeasca cu preotul, cu invatatorul, cu liderii locali: sefii de trupa, vataful. In Moldova sunt acei copnducatori de Urs, de Capra. Cei intorsi ii stimuleaza pe liderii, care ca au nevoie de bani sa isi cumpere materiale sa isi faca mastile, le plateste muzica, care inseamna zeci de milioane, pentru ca sunt trei zile de umblat prin sat. Din acest punct de vedere de doi ani de zile urmaresc un fenomen extraordinar. Se intorc deasemenea si asteapta produsele traditionale.

Acum cateva zile, cand a fost la noi la Muzeu Festivalul de Datini si Obiceiuri de Iarna, imi povestea un primar ca autoritatea locala incepe sa fie alaturi de comunitate, straduindu-se sa reactiveze prestigiul grupurilor de colindatori. Imi povestea acest primar din partea aceasta a Podisului Central Moldovenesc, cum acesti oameni care se duc si se intorc, doreau sa manance, pentru ca se intorc inainte de zilele Craciunului si in acest post moldovenii faceau de aluat, un fel de bunatati ale postului. Se mananca acum in Noaptea de Ajun, Julfa, un aluat de paine care se coace si peste care se pun saminte de canepa, dar nu de canabis din ala halucinogen, sau seminte de mac si se inmoaie cu apa cu miere. Oamenii si-au adus aminte de asemea lucuri si cauta cu disperare pe cine in sat care sa mai stie si sa mai aiba prin camari, semintele de canepa.

Cand se duc in strainatate, toata lumea se raporteaza la asemenea traditii si scormonesc in suflet "Tu cu ce te deosebesti la Craciun?". Si el devine, vrei nu vrei, un scormonitor de identitate culturala cand se intoarce in sat. Acesta este un ultim fenomen care s-a generat acestui timp de pendul pe meridianele globului la munca.



Care sunt zonele unde traditiile se mai pastreaza inca in ciuda migrarii de la sat la oras sau in strainatate a tinerilor?

Toate aceste lucuri pe care le mostenim si astazi, exista finele de an cu acesta stare de spiriit face ca in Romania sa asistam la lucruri foarte amestecate. La sat in unele locuri, zone mai montane, oamenii se intorc cu bucurie la sarbatori, unde au parinti, bunici, case de vacante. Acestea erau segmente de anuntare a sarbatorii si de definire culturala a noastra. Versurile, comportamentul grupurilor de copiii, acestea sunt deosebite de la o zona la alta. In Oltenia duc in mana cate o betisor, o nuielusa, care este colindeata. Inspre Hunedoara, poarta un steag inalt, iar trupa se numeste Pitarai.

Daca ne ducem in partea a centrul Transilvaniei se numesc Colindatori, simplu. In Moldova sunt Uratori, cei mici, in functie de varste cei mititei, iar cei mari sunt Colindatori. Sarbatoarea este un fel de personalizare prin cantarea de colinde, prin acest tip de glorificare si purificare si in egala masura mai reprezenta acel tip de urare a belsugului, a bucuriei. Aceasta sarbatoare nu este numai componenta religioasa, ci ne gandim si la legaturi antice cu Grecia Antica, acel tip de sincretism si de culte care insemnau celebrarea Soarelui aflat in criza, ca sa nu piara.

Sunt ritualuri de slavire a Soarelui, prin colac, prin sacrificiul porcului, care in lumea greaca o intruchipa pe zeita Demeter, a pamantului, a bogatiei. De aceea sacrificam porcul, acest lucru nu prea are legatura cu crestinismul si cu Iisus. S-a mai pierdut ceva...

Doina Dascalu Isfanoni
Sarbatoarea este un fel de personalizare prin cantarea de colinde, prin acest tip de glorificare si purificare si in egala masura mai reprezenta acel tip de urare a belsugului, a bucuriei.


Cartile de folclor si traditii populare inventariaza o serie intreaga de traditii si obiceuri pentru perioada Craciunului si a Anului Nou. Cate dintre ele mai supravietuiesc acum in statul romanesc?

Taiatul porcului supravietuieste. Gastronomie la fel, ba chiar a capatat componenta de la traditie, colacul de Craciun, care se gaseste si acum pe masa, colacii colindatorilor, covrigeii, merelor, la sortimente sofisticate de prajituri si preparate din carne.Traditia incepe, ciudat, dupa 1989, parca cu mai multa forta, este invocata ca element de purificare spirituala. Este prin intermediul intelectualilor satului, invatatorul, preotul, este un fel de emulatie, care reactiveaza traditia. Fie ca este vorba de urarile de Mos Ajun, la scoala copiii sunt invatati din cartile unor folcloristi de renume sa invete colindele, uraturile, cantecele de stea.

In preajma Craciunului sunt televiziuni care prezinta obiceiuri din diverse zone ale tari. Sunt reale, ele chiar se respecta, sau oamenii isi pun costumele populare si dau un spectacol in fata camerelor?

Nu sunt reconstituriri. In foarte multe localitati din tara mai exista nucleal asemenea forme de manifestare spontan. Oamenii din dragoste practica anumite obiceiuri specifice. Povestea cu imbracatul costumului se petrece strict la data de practicare. Daca oamenii se duc acolo de Craciun, ii vor gasi imbracati in costum. Mai persista, vedem si la biserica, cununii, oamenii simt nevoia sa imbrace costumul popular, mai mult femeile insa, barbatii mai putintel. Pentru ca in felul acesta ei se simt in largul lor, compatibilitatea dintre gest, cuvant si costum ii face sa se simta degajati, de aceea il intalnim in mod sincer.

Daca reportajul provine de la o alta data, filmarea este o reconstituire, daca se petrece pe zile Craciunului este autentic. Daca se duc pe un sistem, putin egoist, adica sa isi faca si ei sarbatoarea, dar sa isi faca si slujba, atunci avem de-a face cu o reconstituire. Nu este negativ, dar omul nu este in largul lui, omul nu face ca atunci cand este timpul Sarbatorii. Si pe noi daca ne punem sa mimam profesional ceva...ca si actorul..o data mai bine, o data mai stangaci.

Dar sunt subtilitati, pe care omul le scapa, nu in mod voluntar si nu din rea vointa. Daca se petrecere atunci este o alta stare. Daca eu ma duc cu nu stiu cate saptamani inainte, cand gazdele crapa de treaba, cand oamenii sunt pe la lucru fioecare si mai strang vreo cinci care vor sa apara la televizor, deja lucurile nu se fac pozitiv. Tine de deontologia profesionala a fiecaruia.



La oras inca mai impodobim bradul si il asteptam pe Mos Craciun. Care este istoria acestor "traditii" si cat de romanesti sunt ele?


Traditia impodobitului de brad nu este a romanilor, ea provine din Europa Centrala, s-a raspandit in timpul Imperiului Austro-Ungar, in care exista si un relatat istoric ca in garnizoanele de la Bistrita de Nasaud se petreceau asemenea momente pentru ca oamenii se legau de simbolul luminii, al arborelui. Si ei ca si noi, in noaptea acseata a solstitiului, si Iisus este lumina, si bradul are lumina.

Bradul este un sacrificiu al vesnicului verde, care inseamna perfecta regenerare a naturii. Prin acest sacrificiu al pomului taiat noi credeam ca transferam in casa noastra vesnicul verde, care inseamna putere, forta, sanatate. Exista si vorba "O, ce verde esti", adica ce puternic, frumos, deosebit. Omul trasfera in casa tot ce este mai frumos. Romanii aveau graul, pus la Sfantul Andrei, pe care il puneau pe masa din noaptea de Ajun. Iar la Anul nou aveam ramurele de pom. Bradul mai inseamna ceva, atunci cand il impodobim, cand punem in el globulete stralucitoare, beteala, beculete, inseamna tot luminca.

Simbolul luminii este peste tot in lume. Iisus este tot lumina, pentru ca el ne purifica, ne lumineaza, ne recupereaza, ne insanatoseste spiritual. Puterea luminii este specificata la brad de toate podoabele lui, aurii, argintii, sclipicioase, sau chiar aprinse. Se spune ca prin Europa Centrala, prin Germania si acum se mai aprinde un rug dintr-un copac, pus ca brad, si tarule nordice au aceasta chestie, in chip de sacrificiu, pentru a scoate Soarele din Sacrificiu. Si astefl pomul prin ritual salveaza un simbol al naturii. Se mai arde buturuga de Craciun, tot ca pe un sacrificiu al vegetalului, romanii au acest obicei, francezii, italienii, facand un reper la ceea ce inseamna forta Soarelui.

Si mai pastram si la oras bradul cu luminile lui si la Anul nou, acel segment al aprinderii si stingerii luminii la miezul noptii. In dorinta si credinta ca lumina este aceea care se dezvaluie, te pui intr-o alta lumina, te reflecta intr-o alta postura a vietii ca tu vi din intuneric, din lumea haosului primordial. Anul nou este exuberant, se iese din casa, se alearga de nebuni pe strazi, prin bucuriile intruchipeaza segmentul al reconfigurarii ordinii sociale, cosmice, sufletesti si pentru acest lucru facem excese. Din Imperiul Roman sunt consemnari care arata ca in acest timp ordinea sociala se anula, stapanii isi serveau la masa sclavii, care deveneau pentru putina vreme stapani. Asa si noi anulam orice bariere sociala, civila, nu facem crime sau alte prostii dar anulam o serie intreaga de frane sociale: dansam, bem, petrecem, ne bucuram plenar de ceea ce inseamna lumea noastra. Se spune ca "Renastem prin lumina".

Publicat Vineri, 19 Decembrie 2008 - 17:35
Cuvinte cheie: Craciun, traditii, colindatori, stea, sorcova, Soare | Afisari: 40,966
Comentarii
Nu s-a publicat nici un comentariu pentru acest material.

VREMEA

Acum:
Temperatura:
Umiditate:
Viteza vantului:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
:
Temperatura minima:
Temperatura maxima:
Ultima actualizare:
Vremea in alte localitati:
Stiri