Shakespeare a creat metafora vietii ca teatru. Credeti intr-o metafora a vietii ca dans?
"Nu cred decat intr-un Dumnezeu care danseaza" a spus candva Nietsche in "Nasterea tragediei". Dansul este un gest major, primordial, al omului, el s-a nascut odata cu omenirea. Ca si teatrul, dansul este o oglinda a lumii, una extrem de fidela. Dansul poate exprima tot, pentru ca are o mare putere de abstractizare: viata, moartea, fericirea, pasiunea, tristetea, iubirea, despartirea, primavara, pasarile, copacii, cerul, nimicul, zadarnicia, speranta.
Pentru un public neavizat, baletul modern este o forma de arta greu de inteles. Pana in ce punct baletul modern merge pe urmele celui clasic? Carei categorii de public i se adreseaza aceasta forma de arta?
Din cauza lipsei de traditie, a unei scoli puternice de dans contemporan, la noi in tara se intampla foarte putine lucruri in aceasta zona, si atunci e normal ca publicul sa fie oarecum reticent. E vorba de lipsa de informatie, de lipsa de educatie, lipsa de cultura. Cand o persoana se ocupa cu adevarat de propria-i cultura, deci evolutie si, macar din curiozitate, merge sa vada un spectacol de dans contemporan, atunci poate avea revelatii nebanuite, poate fi incercat de emotii puternice.
Mi s-a intamplat de multe ori sa primesc astfel de feed-back-uri pozitive de la diverse persoane care au descoperit dansul contemporan si au fost, astfel, castigati. Dansul, fie el contemporan, clasic sau de alt gen, se adreseaza tuturor, indiferent de varsta sau categorie sociala. Baletul modern poate evolua pe o baza clasica si, in timp, si-a inventat, deopotriva, propria sa tehnica de dans, cu nimic mai prejos decat tehnica clasica.
Ce vraja transforma limbajul trupului in arta? Are dansul capacitatea de a transmite aceleasi emotii ca si cuvantul rostit?
Parerea mea este ca dansul ca arta este mai puternic decat cuvantul rostit. Dansul e un spatiu mai elevat, mai neviciat, mai sincer. Din pacate, in ultimul timp, am vazut atat de multe spectacole de teatru proaste sau vulgare, incat asta imi intareste convingerea ca in dans chiar nu poti sa minti.
Ca si coregraf, cat de greu este sa transpui mesajul unei opere literare in dans? Cum ganditi aceasta metamorfoza a epicului in miscare, in special cand este vorba de texte cu potential literar mare, cum ar fi cele shakespeareane?
In spectacolele mele bazate pe texte literare, am incercat sa extrag esentialul, sa condensez povesti intinse pe multe pagini in cateva fraze de miscare definitorii, iar asta e extraordinar de provocator si de interesant. E ca si cum ai ascunde universul intreg intr-o coaja de nuca.
